Bilet loto distrus!

Bilet loto distrus!

Un bărbat din Galaţi a câştigat marele premiu la loto înainte de Revelion. Aproape două milioane de lei. Însă averea lui s-ar fi dus pe apa Sâmbetei, cu o singură spălare. Biletul loto câştigător ar fi ajuns în maşina de spălat.

Oficialii Loteriei îl mai aşteaptă cu banii, doar până vineri. Stelian Ogică, cel mai cunoscut jucător la Loto, îi recomandă să se pregătească de judecată.
E fabrica de vise a românilor! Mulţi joacă şi speră, alţii doar îşi imaginează cum ar fi să ridice sacii cu bani. Aici, numai şase numere loto sunt norocase. Şi un bărbat din Galaţi le-a nimerit pe toate, înainte de Revelion. 11, 34, 30, 3, 9 şi 5. Ar fi fost cel mai norocos din lume, dacă nu avea atâta ghinion. Ce a urmat, numai Caragiale şi-ar fi putut imagina.
Aproape două milioane de lei s-au dus pe apa Sâmbetei. Ar fi putut cumpăra câteva apartamente în centrul Capitalei sau şi-ar fi putut umple garajul cu maşini de lux. Ar fi devenit milionar, peste noapte, cu un singur bilet loto de 10 lei.
Oficialii încă îl aşteaptă cu biletul loto câştigător. Dar nu pentru mult timp. În această agenţie, doamna Crăciun a fost martoră la întâlnirea bărbatului cu norocul.
Ce şanse sunt, ne poate spune un adevărat expert. Un jucător care a câştigat şi bani, şi celebritate. Stelian Ogică.
Şi totuşi, nu ar fi totul pierdut. Când norocul te nedreptăţeşte, îţi poţi încerca şansele în justiţie. Însă câştigătorul care a pierdut averea trebuie să aibă grijă şi de psihicul său. Cel mai probabil, însă, banii vor rămâne în grija loteriei.

http://observator.tv/

comments powered by Disqus